Din umbră
Mi-e teamă să adorm
cu tine legată de gât
îmi lipesc ochii luminoşi
în răsărit
o să-mi dispari
cu urme grele uitate
în Adâncul naiv
te voi regăsi deseară
în ascunzişul
dintre coaste
şi-ai să mă devori
- la infinit, urâto! –
până mă zdrenţuiesc toată
în tine
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
genial atat pot spune
RăspundețiȘtergere:) Ma bucur ca ti-a placut.
RăspundețiȘtergereCă venise vorba de critică...n-o spun cu răutate, dar pune și tu niște semne de punctuație, că e cam greu de priceput. Nu te supăra c-am zis...
RăspundețiȘtergereNu ma supar, dar nici nu pot sa-ti fac pe plac :D Nu esti primul care-mi zice, dar cel putin la poeziile astea doua chiar nu pot sa pun semne de punctuatie. Ideea in sine e sa fie haotice poeziile, pentru ca asta exprima exact starea pe care am avut-o cand le-am scris. E vorba de teama, de frica, iar in momentele in care simti asta, ratiunea (a se intelege semnele de punctuatie :D) nu mai are loc in peisaj.
RăspundețiȘtergere