Magnetism

Scurt circuit

M-ai debranşat dintr-un viitor ireal
în tine –
amnezicul surâs din globi verzui
aruncaţi la întâmplare
te-a împotmolit în
materialitatea mea feciorie.
Desprins din zbor amar
te-ai îmbarcat pe vasul-Lună
al sufletului meu.
„tău", „meu"
„nostru" – ne defineşte surprins
din iarba sângerie.

~

Lună plină

Priveam stinsă
prin ferestrele din frunte
cum Luna-mi înghiţea Cuvinte
şi-ascunse prin odăi primitive,
părăsite, degete-mi cântau:
de vise, de nori, de utopii
albastre, roşii, argintii

În zori,
desfă-mi Nebunia în clipe eterne,
Lună!
Şi soarbe-mă-n tine -
vom muri împreuna!

Atingeri

Despărţire

Clipe mă despart de-Adânc –

mă surprinde

după pleoape de cleştar

un gând:

adulmecă din mine

vieţi privind Eternitatea

din note vechi,

adormite în culori

Ne cânta în glas

o şoaptă

cu dor în lacrimi

„ Şi iar toate-s triste, şi azi ca şi ieri…”

E noapte…

...şi ceaţa roşie
îmi mângâie tâmplele
grele, - şi reci
aşteaptă umbre
de şoapte albastre
- ca mine, ca tine -
să cadă în gol
- cu mine, cu tine -
s-alunge un zâmbet
acru
în Abisul dinăuntru

E noapte.

(...şi-i frig
...şi-i spaimă)

Mă văd pe mine în mine
cu ochi de marmură.

Prin vis

Cântec de dor

Dormeam în vise

cu pãrul ud de dor :

Degete uneau

- punct cu punct -

atomii cãrnii mele ce dorea

sã-mi curgi prin vene,

prin pielea de metal,

prin umbre de sãruturi

pãstrate în mistere.

Dar noaptea grea,

aproape de final,

mã îmbãta cu voci de piatrã,

şoptind un cântec dureros

ca Timpul care-aşteaptã.

Adieri de trecut

Poem intrinsec

Decorul vast, antic
al cercurilor de-adamant
de-un verde-albastru îngheţat
îmi arunca-n cutia dintre oase
furtuni cu ape noroioase,
ce-ncolăceau – aprinse –
lumini din alte vise

Şi-n pragu-ntunecatului decor
- antic şi vast ca lumea toată –
stăteau ascunse-n palme de-altădată
doi maci culeşi de dinţii incolori
ai mortului sculptat în piatră

Şi-n vastul, anticul decor,
ce săruta cumplita-mi faţă
cu buze negre, ca de scrum,
îmi tremuram clipe din viaţă

.

Rugăciunea unui sfinte

Satană,
priveşte-mă cu ochi de gheaţă
şi las-o umbră de speranţă
în pântecul desprins de mine!

Satană –
aprigă dorinţă arsă
de dor ca inima să-i coasă
pe catafalcul secular
doi îngeri – avatari ai nefiinţei.

Mirajul minţii tale,
cuprins în panglici de mangal,
mă doare – şi veşnic atârnând de tine,
mă scurg prin timpul care trece, vine
şi mă absoarbe în nadir -
Satană, dă-mi sufletul la loc în mine!

NU sunt satanista. :)

.

Taine

Dormeau pe pleoape de metal

degete-ncărcate cu şoapte fermecate:

„- Cetatea e un suflet

ori sufletu-i cetate?”

Şi ne cădeau mâinile-n gol

mereu mai aspre, sângerânde

în căutarea răspunsurilor ude,

pictate-n acuarela norilor

Şi-un fir din aţa zorilor

ne-ntuneca mintea prea vie,

dar noaptea care avea să fie

mai singură decât singurătatea

usca pe buze umbra veşniciei

Căzut în gol



tic - tac
Trece timpul
în valuri
de secunde
aproape înnegrite
de minute
prea mult albăstrite
în cântece uitate
şi poezii cântate

tic - tac
A căzut Ora în Vid...

Timpul s-a lovit de zid...

Vrea ca ochii să-i închid

tic - tic - tic

"Tic-tac" mania

Ultima oră

Ceasul bate:
tic-tac!
Viaţa trece,
Moartea vine
Peste mine,
Peste tine
Ne adapă, apoi ne-mbată,
Ne ridică, ne arată
tot ce am visat vreodată


Ceasul bate:
pic-poc!
Moartea te-a luat pe loc

Amarul gust al vieţii de după Moarte

Pe când împodobeam cu cenuşă
cerul roşu al adevărului antic,
un vânt pervers mi-a apăsat retina
- fosilă a tinereţii universale –
şi-a disecat în pântecu-mi somnambulic
blestemul propovăduit de minţi nebune, solitare,
cu membre vii şi prinse-n pânzele albe
ale muntelui Ararat din vremea erei aurii
Nisipul tăcut al buzelor supte
îmi şoptea – sacadat – nocturna decadenţei
şi-n palatul de os se auzeau murmure
ca ale acelor de ceasornic:
tic – tac – tac – tac

Tac! în visul orb nu pot decât să
tic! şi tac!
şi să-mi aştern translucid comorile
pe trupul păcătos şi cartonat
cu Miezul insipid al judecătorului iluzionist

Sa "ne radem" un pic

Baliverne


Mi-am încheiat apoteotic
şiretul de la nas
şi am pornit spre stradă:
prin ploi cu Sori deschişi
îmi umblau globii aproape pătraţi
din cauza puroiului ce-mi tot curgea
printre crăpături
miraj fantastic am zărit
pe bolta nedumerită arzând
ca limbile de foc de deasupra Apostolilor
dar carnea mă cerea în ea,
zbiera, îşi smulgea părul
- după ce că n-are decât
doi peri împărţit la cubul produsului
dintre masa atomica a puricelui! -
şi-mi arunca în faţă
cu plasma din visele lu' frate-miu
doar ca s-o las la loc în cochilie
Ce-am râs!
Ce-am râs şi-am plâns concomitent
şi unul după altul
eu, cu mine şi cu tine -
toţi patru pierduţi prin noroi

"- Era vara, mă, şi d-aia!"
(şi-a râs isteric în oglinda
spartă-n vise de asfalt)

Maladie

Adâncul orb
îmi picură tăcut prin vene:

s-a spart Ideea
şi şoapta s-a supus
ţie,
sâsâit venit din Umbră,
scrâşnind cu unghia
pe dunga vieţii – ruptă,
mă stoarce spre ea.

Ceasul e spart
în secvenţele unei crime îngălbenite.

Inceput

Pictură în sânge

Violet violent,

iar îmi cânţi decadent

din vioara ta cu-n sunet

imoral, visceral

al tău cântec de cleştar.

Roşule, culoare vie,

dă-mi şi glasul tău

ce ştie-a vieţii

aprigă furie!

Albastru sihastru,

scurge-te prin vene

mie!

Cerneala imi curgea colorata pe hartia asteptand Ideea.