luni, 8 februarie 2010

Amarul gust al vieţii de după Moarte

Pe când împodobeam cu cenuşă
cerul roşu al adevărului antic,
un vânt pervers mi-a apăsat retina
- fosilă a tinereţii universale –
şi-a disecat în pântecu-mi somnambulic
blestemul propovăduit de minţi nebune, solitare,
cu membre vii şi prinse-n pânzele albe
ale muntelui Ararat din vremea erei aurii
Nisipul tăcut al buzelor supte
îmi şoptea – sacadat – nocturna decadenţei
şi-n palatul de os se auzeau murmure
ca ale acelor de ceasornic:
tic – tac – tac – tac

Tac! în visul orb nu pot decât să
tic! şi tac!
şi să-mi aştern translucid comorile
pe trupul păcătos şi cartonat
cu Miezul insipid al judecătorului iluzionist

2 comentarii:

  1. am si eu o poezie cu tic si tac:P
    deci traim si dupa moarte nu?

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu zic ca avem dreptul la 7 vieti, timp in care trebuie sa ne implinim pe toate planurile. Daca reusim sa facem asta, sufletul nostru ajunge in Nirvana. Daca nu...ramane de vazut ce urmeaza.

    Mai am si eu doua poezii cu tic si tac :D De fapt, chiar voiam sa pun una dintre ele astazi pe blog :))

    Ai mai avut probleme cu monsieur anonim?

    RăspundețiȘtergere