Rendez-vous

Îmi scârţâie Soarele-n priviri
într-o dimineaţă aşa pustie
de-mi vibrează vorbele prin deget:
îmi cade din cerneală vie
un sunet aspru,
împovărat de depărtare -
şi-mi muşc din dinţi,
şi-mi sorb din coaste
Adâncul surd pierdut de Tine.

Te simt prin şoapte
oarbe de lumină
la căpătâiul meu,
dar când îmi vei mângâia retina
cu zâmbete albastre?

A doua zi e-ntotdeauna naspa

A doua zi e-ntotdeauna naşpa
când cu Soarele-răsare-n nori
mă-nvârt ca un titirez
în mijlocul Universului descentrat
şi parcă aud scrijelind condeiul
pe timpanul înnebunit -
de teamă să nu cad
mă prind cu unghia de-o pleoapă
şi sughiţ în mine plânsul.

A doua zi e-ntotdeauna naşpa
când fierb pe străzi înguste
ce vor să-mi guste talpa
şi mă respir aproape dezmembrată
la loc în pagini galbene de vreme.

Chemare

Timpul scurs, ca de cristal,

îmi picta umil pe pleoape

despre umbre învechite

şi de clipe netrăite

lângă Glasul visceral.

Triste, sumbre, de metal,

voci vorbeau de-un vis amar

ce-mi va descompune-n şoapte

Adâncul plin de păcate.

Dar, suflând senin din buze,

către Luna cea de fier

m-ai ademenit în noapte

şi-ai făcut să nu mai pier.

Azi facem dragoste

Te plimbi cu degete senine

printre fiorii mei nestăpâniţi

şi-n drum îmi săruţi buzele

cu sărutări fierbinţi.

Îmi prinzi în palme coastele

pierdute în extaz,

iar eu îţi inspir visele

din ochii de mărgean.

Ne pierdem în iubire

şi-n nori de catifea,

căci azi eşti lângă mine,

iar eu rămân a ta.

Transcedental

Din pântecul umflat de vreme

visez un Gând –

tăiat în jumătăţi perfecte

de trei ori câte trei mă cheamă

cel ucis

în şoaptă îmi scap paşii

spre Adânc, dar pier

în secvenţe.

Ard în mine

pe un rug doar lacrimi.

Jurnal

Să nu crezi că te-am uitat.

Eu doar îmi caut Glasul.

M-am coborât la el de dimineaţă şi dispăruse.

A rămas doar sticla.

A spart oglinda. Sângera.

I-a fost teamă, ştiu.

S-a risipit în mine şi nu-l mai găsesc.

Să nu crezi că te-am uitat.

Nu. Eu doar m-am uitat pe mine.

Reflexie oarbă

O coastă mi-a şoptit:

“-Deschide-mă!”

şi am pătruns în goliciunea

putredă din piept.

Prin nori de sticlă am coborât

în mine,

dar m-am pierdut.

Mi-am înecat atunci privirea

ca să-mi găsesc Adâncul.

El mi-a zâmbit:

“-Ucide-mă!”

Dorinţă

Aş vrea
să mă curg
apă
din văpaia
Timpului
şi să adorm geană
pe albastrul
petalei de ploaie
acidă
ca o inimă
în repaus

Poate azi

M-a urmărit Privirea
cu glas sâsâit
până m-a convertit
în Noapte
Din amalgamul de Păcate
am ales o jumătate
îndeajuns de bună
să-mi ardă Soarta


Dar voi urca-n Abis curând?
...poate azi...

Profanare

Adorm în vise uneori

şi mă privesc născându-mă

din prunci ucişi

înainte de Timp –

uscată de ploaia sângerie

îmi mestec degete de lut

şi ochi mijiţi, sticloşi

îmi cresc prin vene.

Tăcută, mă aşez cu capul in mâini

şi-mi gust fiinţa

ascunsă în pântec.

Plouă-mă

Plouă-mă, cer, şi plouă-mă, furtună,

Plouă-mă coaste şi apoi m-adună

Într-o întreagă, grea melancolie

Care-a murit c-aşa a fost să fie.

Plouă-mă, nor, plouă-mă de-acasă,

Plouă-mă-n sus şi-apoi mă lasă

Căzând în gol să mă găsesc nevie,

Căci am murit c-aşa a fost să fie.

Exitus

Noapte cu stele.

Îmi păşesc trecutul

cu degete goale printre

Sori ascunşi, aliniaţi şi ploi –

demenţial strigau spre Ceruri

tristeţea nopţilor solitare

în care-mi pare de nepătruns

Adâncul surghiunit

de clipe ademenitoare.

Pictată cu negru pe negru

stă nemurirea întoarsă

şi stropul ce-o îmbălsămează

mă cântă funebru.

Regret

Iertare-ţi cer, căci mă ascund prin vise

şi ploi îmi udă fericirea

când tu, prin buze nedeschise,

îmi cânţi adesea nemurirea

clipelor ce-mi trec prin cale

menite doar să mă trezească

din vraja vieţii solitare

ce firele vrea să-mi urzească.

Iertare-ţi cer şi-un strop de îndurare

că nu aud acea chemare

spre existenţa ta eternă

şi dragostea-ţi ameţitoare.

Visam

Stătea întins pe sofaua tare, în carouri roşii cu negru, aşteptând-o să-i sărute buzele crăpate. O striga clipind din ochii verzi. Rămăseseră aşa din ziua în care ea rostise – în gând – cele câteva cuvinte magice menite să oprească irisul să se coloreze în albastru. Nu-i vorbă, lui i se potriveau ambele culori, nici una nu-i fura din frumuseţe, dar pe ea o înspăimântau privirile albastre, ca de gheaţă, ce-i pironeau din când în când irisurile maro, în căutarea unui semn – oricât de neînsemnat – de afecţiune.
Era cald. Ea purta veşnicele-i haine negre, care o făceau să arate şi mai slabă decât era deja, iar el purta un tricou verde şi nişte pantaloni scurţi care-i dezgoleau mai mult de jumătate din picior, lăsându-i pielea albă şi moale pradă privirilor şi atingerilor ei. De câte ori îi simţea pielea lipită de a ei, era străpunsă de un fior ce-i cobora până în adâncul sufletului, lăsând acolo o rană a cărei durere era ameţitor de dulce. Pielea ei, în schimb, nu-şi dorea să fie atinsă azi. Pielea ei dură, pângărită de prea multe mâini uscate, îi respingea fiecare atingere, fiecare privire, îi ardeau pupilele când o privea; pielea ei îşi dorea singurătatea uitată într-un coşmar învechit, îşi plângea tânjirea de altădată după mângâieri, se dorea goală şi pură, departe de mâini care-i furau prospeţimea.
Nici un zgomot în camera goală. Cele două bucăţi de carne – una tânjind, cealaltă refuzând – se scurgeau una într-alta printr-un sărut.
Iar eu…visam.

Peisaj obscur

Am pornit într-un trip

spre culmile extazului:

zeci de fâşii mă legau de tine

cu braţe multicolore

când fluturi adormiţi

îmi şopteau nemurirea.

Agăţată de-o sprânceană,

mă scăldam – ascunsă

în roua trupului tău.

Apoi, ni s-a desprins un vis

din piepturi –

fiori adânci ne-au sugrumat de-odată

privirile cu nestemate

şi ne-am lăsat crucificaţi,

sorbind din noi întreaga noapte.

„Insist!”

Dar taci,
căci lumea-ţi atinge pleoapele
cu sirop de rouă
strâns în dimineţile amare
în pâlniile florii
iubite
Şi-ţi murmură vise
de mult adormite,
de nimeni citite
în albii zori

Dar taci tu,
suflet mort!
Dar taci!
Căci mă afund de tot
în timpuri ce n-or să mai fie
şi cu marea veşnic luminător
voi aduna în palme
dor
de dup-amiaza caldă, vie
în care m-am culcat de tot

De ce nu taci tu, suflet mort?

Tânjire

Ce trist plângea Amurgul…

L-am îngropat de viu
Când am plecat plângând
Şoptind: “N-am să mai viu
Să te mai văd nicicând.”

Ce trist plângea Amurgul…

Şi l-am lăsat să moară,
Mereu cerşindu-mi mila,
Şi n-am crezut să doară
Atât să vezi Lumina.

Ce trist plângea Amurgul…

Şi mi-am dorit să mor,
Sperând la altă lume,
Căci mi-e atâta dor
De-Acela fără nume…

Unui zeu necunoscut

Reîntrupare

Îţi ţineam viaţa cu dinţi de lapte

când ai hotărât să mă înghiţi

cu tot cu măruntaie

în albastru de sclipiri.

M-am pierdut printre degete

încoronate cu argint

chiar când îmi cădeau aripi din fulgi

prea goi să mă ridice către zenit.

M-ai destrămat în Suflet

ca să mă-nghiţi la loc

în lacrimi decăzute.

Ispitire

In gloria Dei Patris

Printre pridvoare moi
de catifea
răsare
o întunecare -
în mintea mea
"...mărturisesc un botez spre iertarea Păcatelor..."

Şi-n erezia-mbrăţişării
Întunecarea îmi şopteşte
cu glasul sâsâit din vis:
"...expecto resurrectionem mortuorum et vitam venturi saeculi..."

Base level erotica

„-Diseară, la mine”

- Da, domnule asfalt
pictat cu negru,
ne vom vedea deseară-n
lacustra-ţi comoară de cuvinte,
sorbind din acelaşi pai
plăcerea cărnii mele
împreunată cu apendicele tău
zvâcnind din toţi porii
mă voi alătura colecţiei tale
de madone oarbe şi
ştirbe de un Suflet,
ca să mă sorb în tine,
primindu-ţi fluidul vărsat
prin goluri lăsate de alţii
aleg să te ascund prin vise,
dar când mă vei păstra
- poat-un minut ori poate două -
dezmembrată tiptil în extaz,
voi împinge cu tine în mine
de-ţi vor ieşi globii prin vene

Orbire

Mă înec într-o sclipire oarbă:
taciturnul gând zimţat
îmi împuşcă goliciunea trupului,
aruncând în mine cu podoabe -
negre, albe, scufundate
în aluat de sânge
şi-aburind de fumul
parcurgând cărarea dinţilor tăi

M-ai înecat orbeşte, sclipind din ochi
- ca zumzetul albinei şchioape de un ac -
un tainic vis de-al zeilor
căzuţi în plasa firii tale

şoptind:

"- Te voi orbi cu sclipirea,
deşi voinţa-mi este moartă,
ca să-mi alătur cucerirea mută
prin doruri înecate de-altădată."