Chemare

Timpul scurs, ca de cristal,

îmi picta umil pe pleoape

despre umbre învechite

şi de clipe netrăite

lângă Glasul visceral.

Triste, sumbre, de metal,

voci vorbeau de-un vis amar

ce-mi va descompune-n şoapte

Adâncul plin de păcate.

Dar, suflând senin din buze,

către Luna cea de fier

m-ai ademenit în noapte

şi-ai făcut să nu mai pier.