Iertare-ţi cer, căci mă ascund prin vise
şi ploi îmi udă fericirea
când tu, prin buze nedeschise,
îmi cânţi adesea nemurirea
clipelor ce-mi trec prin cale
menite doar să mă trezească
din vraja vieţii solitare
ce firele vrea să-mi urzească.
Iertare-ţi cer şi-un strop de îndurare
că nu aud acea chemare
spre existenţa ta eternă
şi dragostea-ţi ameţitoare.
uite cine mai traieste
RăspundețiȘtergereTraiesc, traiesc
RăspundețiȘtergereOffff...de când așteptam să postezi ceva...și am verificat zilnic, dar uite că te-am ratat, n-am apucat să comentez primul...
RăspundețiȘtergereFrumoasă poezia, îmi place, să mai postezi (mai des)!
;)) Ma bucur ca ti-a placut. Am scris-o chiar aseara si mai mult d-asta am postat-o. Dar daca zici ca verifici blogul zilnic, promit ca mai postez niste poezii, numai sa gasesc dosarul cu ele... Ca de compus nu prea mai am inspiratie...
RăspundețiȘtergere