Noapte cu stele.
Îmi păşesc trecutul
cu degete goale printre
Sori ascunşi, aliniaţi şi ploi –
demenţial strigau spre Ceruri
tristeţea nopţilor solitare
în care-mi pare de nepătruns
Adâncul surghiunit
de clipe ademenitoare.
Pictată cu negru pe negru
stă nemurirea întoarsă
şi stropul ce-o îmbălsămează
mă cântă funebru.
Ultima strofă e demențială... O s-o țin minte, sau mai bine o notez pe ceva, că e faină rău!!!
RăspundețiȘtergereSa stii ca aia e si preferata mea. De fapt, de la strofa asta a si pornit totul. Ma bucur ca-ti place :)
RăspundețiȘtergere