Poveste
Împiedicată, mă surprind
pe trotuarul obrazului tău
nou ars de Soarele-răsare
şi-mi scufund unghii prin pori
ca să te curpind cu buze
întreg şi nevătămat,
absurd crescut din aţă simplă
până-n adâncul crestelor.
Îţi admir nedumerirea ochilor
din mozaic înviorat cu verde
şi decid să impresionez hârtia
cu lacrimi crescute-n Cuvinte
anume pentru tine –
căci te respir prin firele de păr
până mă scurg de tot în tine.
ce frumos. mai posteaza asa ceva:)
RăspundețiȘtergereMa bucur ca ti-a placut. O sa incerc sa mai scriu in genul asta.
RăspundețiȘtergereCiudat și drăguț în același timp. Măcar nu mai vorbește morbid poezia asta. Ia să ne punem o dorință să citim numai poezii d-astea pe blogul ăsta. :D
RăspundețiȘtergere:)) Poezia asta e diferita pentru ca am scris-o chiar ieri. Restul sunt scrise acum ceva timp si d-asta sunt mai morbide. Daca o sa mai scriu, promit ca o sa incerc sa fie ceva in genul asteia :D
RăspundețiȘtergereAșa să faci!
RăspundețiȘtergereAcu' mai depinde si de inspiratie :D Dar cum e frumos afara, poate ma influenteaza vremea intr-un mod pozitiv :>
RăspundețiȘtergere